Mă-nțelesesem bine cu călăul,
Execuția trebuia să aibă loc în zori
Și fiindcă mergeam fără împotrivire
Urma să fie aduse și flori.
Mai urma fără-ndoială să nu se știe
Întru cât eram vinovată
Fiindcă fusesem de acord să mor
Înainte de-a fi condamnată.
Ca să simt durerea cât mai puțin
Își ascuțise toată ziua cuțitele
Și le trecea prin foc în fața mea
Ca atunci când se înjunghie vitele.
Apoi, fiindcă nu putuse dormi,
Pentru orice fel de-ntâmplare
Se pregătise să-mi țină tot el
O cuvântare.
În zori s-a apropiat tremurând tot,
Ținea în mâini buchetul pregătit,
Ia florile, mi-a spus, am uitat să aduc cuțitele
Dar o să fie totuși ca și cum ai murit.
Sensul versurilor
Piesa descrie acceptarea senină a morții de către narator. Există un pact tacit cu călăul, o înțelegere bizară în care moartea devine un act ritualic, aproape poetic, lipsit de violența fizică așteptată.