Voi muri și nu voi știi absolut nimic despre moartea mea,
Așa cum despre nașterea mea nu știu absolut nimic,
Am deschis ochii, am plâns și am râs și am plâns
Îi voi închide și nu voi avea ce să zic.
Și totuși moartea nu este un lucru real,
Mai real decât nașterea, poate,
Simt sufletul ridicându-se-ncet ca pe-o culme
Peste golul în care va-ncepe să-noate.
Calcă pe trepte de aer tot mai rare,
E din ce în ce mai departe de trup,
Aud încheieturile scărilor cum trosnesc
Dar nu mă mai tem că se rup.
Cât se mai poate cădea din această vale
În care nimeni nu mai poate trăi altfel
Decât anume pentru trupul său
Și nici măcar pentru el?
Sensul versurilor
Piesa explorează tema morții și a necunoscutului dincolo de viață. Vorbitorul reflectă asupra efemerității existenței și asupra tranziției sufletului către o altă dimensiune, depășind temerile legate de corp și de lumea materială.