În ținutul amar ochian glasul tău
Și ca mărci poștale te privesc ferestrele, ușile
Ai spune: cameră de hotel și uite arborii
Își întind gâtul precum câinii de vânătoare.
Încă zece pași vântul mă ia de braț
Concav râsul
Și sonata ca o poliță de asigurare
Sub vâsle stelele cad chei în cerneală
Lacul
Creierul oscilează ca un compartiment în transatlantic.
Dacă ai știi, dacă ai știi suvenir acest sărut
Părul tăiat ca vorbe
În trepte un gând
Un cuvânt mireasma
Tunel în alcool zgomotele
Cum drumuri se închid ca vitrinele la șapte seara.
Până în piept tremuri circulă gramatical
Frunte ca inima și ochii tăi sunt gări
O îndoială urcă în vine ca o tristețe
Ca o injecție
Vântul și-a tăiat coiful în cristal
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de melancolie și pierdere, evocând amintiri fragmentate și o stare de tristețe profundă. Versurile creează o atmosferă onirică, plină de metafore și imagini puternice, sugerând o reflecție asupra trecutului și a relațiilor pierdute.