Zi liniștită. Zi luminoasă,
Cu semănăturile strălucind lângă soarele de aramă,
Cu împărțirea dreaptă a bucatelor,
Lângă aburii desfăcuți între fânețe și vânturile de argint.
Iat-te, tu, omule bun.
Argat sau cântăreț cu uneltele amiezii,
Câinii latră bucuroși, plopii îți ies înainte
Din vocea ta, bună ziua urcă limpede.
Poate e spumă. Poate e pasăre.
O! voi, vite plutind în preajmă ca niște zei familiari
Și tu, pământule zgâriat, răscolt pentru o fărâmă de pâine:
Argila rămasă pe tăișul lopeții
Ca și o tristețe pe lama unui cuvânt.
Unde să plec? Unde să cânt?
Unde să însemn o întoarcere, o rechemare?
Tăcerea aceasta între scaieți și soarele de aramă
Și somnul ca un poem uitat și apoi regăsit, – iată-l.
Sensul versurilor
Piesa descrie o zi senină la țară, surprinzând imagini ale naturii și ale muncii agricole. Versurile reflectă asupra simplității vieții rurale și a legăturii dintre om și pământ, sugerând o căutare a sensului și a apartenenței.