Vântul acesta-i puternic,
e bucuros. Ascultă-l cum șuieră
prin hornuri, printre crăpăturile tăcerii tale.
Trebuie-un glas și mai puternic să-l facă să tacă,
trebuie mii de goarne deodată,
mii de guri deodată să spună-acest vânt.
Dar acum seara e-nădușită, stingerea sună
deasupra barăcilor militare,
paturile înșirate-s goale. Câți lipsesc?
La cină nimeni n-a venit?
Deci vom aștepta. Vom aștepta.
Sensul versurilor
Piesa descrie o atmosferă apăsătoare, posibil într-un context militar, unde absența și așteptarea devin teme centrale. Vântul personificat amplifică sentimentul de neliniște și tăcere apăsătoare, sugerând o pierdere sau o amenințare iminentă.