Cât de dimineață se deschid ferestrele!
Lumea-ntinde brațele și copacul crengile. Bună ziua.
Fiecare floare își are loc sub soare,
fiecare om are-un vis. Fiecare om
are un cer deasupra rănii lui
și-n buzunar o notiță clandestină-a primăverii.
De ce cauți să-mpresuri focul cu granițe?
Cum să se-nchidă? Cum să te-nchizi? N-are sfârșit,
cheie nu-i. Deasupra celor uciși
cerul se-ntinde larg.
Măturători, cu lopeți mari,
adună cenușa la colțurile străzilor.
Alții frământă cenușa să-și facă pâinea. Ce pâine?
E foc în spatele ghimpilor de somn, înapoia ochilor închiși,
îndărătul obloanelor magazinelor unde singurătatea
își fumează umbra.
Aruncă-te-n foc, focul dănțuiește-ntr-o vitrină cu pozele-atleților,
toți înalță o ramură de flăcări și-aleargă.
Dindărătul nopții-ntr-un cazan se pregătește soarele,
un soare enorm din metal și-ncredere.
Sensul versurilor
Poezia explorează ideea de speranță și renaștere chiar și în cele mai întunecate momente. Chiar și în cenușă și suferință, există o promisiune a primăverii și a unui nou început, un soare enorm din metal și încredere gata să răsară.