Te voi iubi din umbră, necunoscut și grav,
Pe drumurile toamnei îți voi ciopli icoană
Și-n fiecare frunză, cu patimi de zugrav,
Voi auri feeric altare de prigoană.
În razele de soare, ca-n ape reci de vis,
Voi risipi medalii cu chipul tău săpat
Și fiecare frunză va fi un paraclis
Și fiecare toamnă un drum înmormântat.
Tu știi să treci senină, cu brațele-n rotund
Și palid joc de umbre tăiate-n marmori reci.
Eu rup din mine zvonuri și clinchete de gând
Ca să păstrezi surâsul și ritmul tău pe veci.
Sensul versurilor
Piesa descrie o iubire profundă și ascunsă, plină de sacrificiu și admirație. Naratorul își exprimă devotamentul etern, transformând natura în simboluri ale iubirii sale, în timp ce persoana iubită rămâne senină și detașată.