Inimă,
suntem plecați
în diferite părți ale lumii.
Euridice,
mâna mea
atingându-ți umărul,
scriu cu stiloul tău.
Aș vrea să intru
prin această pâlnie mare,
în mare,
în regatul
în care tu mergi sau stai culcat,
sau în picioare,
în care acum știi totul
sau uiți totul.
Eu, al tău, mai repede, sau prea încet,
tovarăș de drum
te urmez.
Spui „mai încet” ca întotdeauna,
„mergi mai încet”.
Așa stau eu aici,
sus, deasupra mării,
albastră-verde departe
de stiloul tău din mână.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund și sentimentul de pierdere al naratorului față de o persoană dragă, posibil decedată. El își imaginează o călătorie spre un tărâm necunoscut, unde aceasta se află, reflectând asupra memoriei și uitării.