Ce puțin folositoare sunt,
Ridic degetul și nu las
nici cea mai mică linie
în aer.
Timpul îmi șterge fața,
a început deja.
În spatele pașilor mei, în praf
ploaia spală strada
ca o gospodină.
Am fost aici.
Trec fără
a lăsa urme.
Ulmii de pe drum
îmi fac semn deîndată ce vin,
salut verde-albastru-auriu,
și mă uită
abia ce am trecut.
Trec dincolo –
dar las poate doar
tonul mic al vocii mele,
surâsul și lacrimile mele
și seara salutul copacilor
pe o bucățică de hârtie.
Și în treacăt
total neintenționat,
aprind una sau alta
lanternă
în inima marginii de drum.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de insignifianță și trecerea timpului. Vorbitorul se simte efemer, ca și cum prezența sa nu lasă urme durabile în lume, în ciuda interacțiunilor subtile cu mediul înconjurător.