Un tei întinde ramuri, umbrindu-le mormântul,
Și păsările cântă, suspină-n treacăt vântul:
Sub tei, pe dâmbul verde, flăcăul de la moară
Cu mândra lui glumește, într-un amurg de vară.
Fantastic teiul crește și-n umbră-i înveșmântă
Trist freamătă zefirul, trist păsările cântă:
Deodată-ndrăgostiții au încetat din glume,
Și plâng fără să știe nici ei de ce anume..
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă idilică sub un tei, unde doi îndrăgostiți se bucură de un moment de fericire. Cu toate acestea, o tristețe inexplicabilă planează asupra lor, sugerând efemeritatea bucuriei și prezența inevitabilă a melancoliei.