Spumegă marea sub stânca runică,
Pe stâncă stau pierdut în gânduri…
Șuieră vântul, zarea se-ntunică,
Păsări de pradă țipând alunică,
Trec valurile rânduri-rânduri…
Mândrele fețe, bunii prieteni
Și-atâtea scumpe idealuri,
Unde-s acuma?..
Șuieră vântul, dănțuie spuma,
Aleargă miile de valuri…
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a pierderii idealurilor și a persoanelor dragi. Naratorul, contemplând marea, este cuprins de un sentiment de nostalgie și melancolie, amintindu-și de trecut.