Socoteala vremii-n ore, minute și secunde, —
Întâiul ornic, — cine l-a născocit? Răspunde!
A fost un singuratec, un suflet trist, pustiu..
În nopțile de iarnă sta și-asculta, târziu,
Cum șoarecii se mișcă prin umbră de unghere,
Și cariul ritmic toacă în tainica tăcere..
Dar sărutarea, cine mi-a născocit-o-n lume?
O gură fericită și dornică de glume..
Ea săruta cu sete; era în luna mai.
Natura-ntreagă parcă se preschimbase-n rai,
În rai cu flori frumoase și ciripire vie,
Și soarele-n văzduhuri râdea de bucurie!.
Sensul versurilor
Piesa explorează contrastul dintre invenția rece și calculată a timpului și căldura și bucuria spontană a unui sărut. Sugerează o reflecție asupra modului în care umanitatea măsoară și experimentează timpul și emoțiile.