Cât de scump e un zâmbet
Cât de scumpă-i o lacrimă
Cât de scumpă-i o inimă
Cât de ieftini sunt oamenii.
De ce nu așteaptă briza
Să mângâie ploile
Pictați de obrajii
Șterși de emoție.
De ce mă întreb
Unele lucruri
La care într-un final
Nu primesc vreun răspuns.
Mă uit către nimeni
Cred că el e de vină
Mă uit către nimeni
Cred că el e de vină..
Când mă uit către nimeni
Nu mă uit către tot
Deși mi-ar place
Ideea.
Eu, joc de cuvinte
Tu, reguli pe care
Nu le citesc
Și dau înainte
Joc așa cum cred..
Iar tu cugeți în minte
Că știu jocul și mi te
Alături la niște
Etape acum.
Te întrebi oare cum
Știu jocu așa bine
Fără să știu cum se joacă
Păi așa presupun.
Eu iau jocu-n serios
Și o scoică din mare
Să aud mult mai tare
Ce vorbești când te doare
Și când nu spui vreun cuvânt.
Dar vocea îți este
Tulburată de mare
Cuvintele
Ți-s luate de ape
Și aștept valuri înalte
Să le uite pe toate
Când se vor întoarce
La mal
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea emoțiilor și a comunicării, folosind metafore legate de mare și natură. Vorbitorul reflectă asupra întrebărilor fără răspuns și asupra dificultății de a înțelege sentimentele celuilalt, chiar și atunci când încearcă să se conecteze.