De data asta nu mai știu
Aidoma valurilor negre
Nu credeam a rosti tăcerea
Sub un mileniu de poeme.
Dar când gândul îți cere-ofrandă
Și știe ce ai să-i oferi
Îi lași un alt gând pe verandă
Și pleci c-un gând, și vii cu trei.
Și fără gânduri, ce e viața
O proastă sau un gând prostesc
Și fără poezii ce-ar face
Poeții, nu înnebunesc?
Că fiecare poezie are
Al ei și doar al ei poet
Și nu s-au înșelat vreodată
Cu ea se simte și complet.
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea gândurilor și rolul poeziei în viață. Vorbește despre cum gândurile se pot multiplica și despre importanța poeziei pentru poeți, sugerând că poezia îi completează.