Zefir, adu-mi parfumul din strada ei cerească.
Bolnav sunt și mireasma-i o să mă lecuiască.
Pe inima-mi uscată mai toarnă-mi din pocale
al dorurilor mele balsam misterios.
Și-adu-mi puțin din pragul ușii sale.
Cu inima-s în ceartă. Ca lupta să se-ncheie,
al dulcii ei sprâncene dă-mi arcul cel frumos
și a privirii sale săgeata ce scânteie.
Îmbătrânii în lipsuri, dureri și-nsingurare.
Vreau mâna unei fete să-mi toarne vinul tare,
și două sau trei cupe să dea și celor care
pretind că nu le place această bucurie,
și dacă o refuză, să mi te dea tot mie.
Plăcerile de astăzi, de ce le-aș amâna?
Că le-om avea și mâine – mă poți asigura?
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința puternică a naratorului de a se vindeca prin parfumul persoanei iubite și de a trăi plăcerile prezentului, conștient de incertitudinea viitorului. El caută alinare și bucurie în lucrurile simple, refuzând să amâne satisfacția.