Vino! Corabia noastră
s-o arunci pe-un râu de vin
și s-arunci văpăi și patimi
într-un piept de șeic hain!
Oh, aruncă-mă, paharnic,
în corabia-pocal,
căci s-a spus: ”Să faci un bine
și-apoi să-l arunci în val! ”
M-am întors din preajma cramei
și m-am rătăcit prin fum.
Bună fii și mă-ndrumă,
dragoste, pe bunul drum!
Adu-mi roșu vin în cupă
după roșu-i să cunosc
roșul rozelor ce-mbată
cu mireasma lor de mosc,
și-astfel ai s-arunci în vasul
cu balsam de trandafiri:
jarul pizmei, mistuindu-i
inima ce i-o respiri…
Soare vrei în miezul nopții?
Saltă vălul de pe față
fiicei bune-a mumei-vițe,
și-ai să juri că-I dimineață!
Să nu-I lași în ziua morții
să mă-ngroape colo-n lunci,
du-mă-n cramă și-n butoiul
plin de soare să m-arunci!
Dacă duhu-o vrea să fugă
printre norii vagabonzi,
leagă-l, draga mea, de tine,
strâns, în lanț de cârlionți!
Sensul versurilor
Piesa explorează teme ale iubirii, morții și evadării prin metafore legate de vin și natură. Vorbitorul caută consolare și uitare în vin, dorind să fie îngropat într-un butoi plin de soare, sugerând o dorință de a transcende realitatea prin experiențe senzoriale.
