O roză încă nimeni nu te-a văzut la față,
și, iată, deja numeri zeci de adoratori.
Deși ești încă-n mugur, culoarea-ți ne răsfață
și-a ta mireasmă-mbată mii de privighetori.
În drum spre a ta casă, ce mult m-a minunat
câți pelerini cu grabă veneau la-ntâmpinat.
Eu sunt însă departe de chipul tău ceresc.
De el se-ncântă alții. Dar tot nădăjduiesc.
În patria iubirii taverna e vecină
cu schitul. Pe-amândouă, în pura ei lumină,
le scaldă glorioasa Iubire. Spune-mi, care
e-amarul ce-n durere un frate bun nu are!
Suspinele lui Hafiz pe toți ne-a-ndurerat.
Povestea sa-i ciudată și tonul minunat.
Divanul
Sensul versurilor
Piesa exprimă o admirație profundă și o iubire idealizată față de o persoană inaccesibilă, comparată cu o roză. Naratorul se simte departe de perfecțiunea acestei persoane, dar continuă să spere, găsind consolare în ideea universală a iubirii.