Geloasă-i vioreaua pe-al buclelor parfum,
gelos sunt eu pe colbul pe care-l calci pe drum.
Iar roza-n faţă rozei a zâmbetului tău,
petalele-şi sfâşie în mugurele său.
Mireasma ta mă-mbată. O, roză, nu lăsa
să-ţi moară cântăreţul – privighetoarea ta.
Să te iubesc – acesta mi-a fost în lume scrisul.
În tine-mi aflu pacea, în tine paradisul.
Un cerşetor iubirea-i, dar poartă o comoară
sub ale sale zdrenţe. Şi dacă-i ceri pomană,
câştigi şi Paradisul şi-un tron şi o coroană.
Sminteala ce-mi dă vinul şi zilnic dragostea
n-o să –nceteze până nu mă voi înclina
în țărâna ce alintă piciorul tău de nea.
Un coş cu flori, Iubito, ţi-e dulcea tinerețe,
Hafiz preschimba-n cântec cereasca-ți
frumusețe.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dragoste profundă și o admirație copleșitoare pentru persoana iubită, comparând-o cu elemente ale naturii precum violete și trandafiri. Iubirea este văzută ca o comoară ascunsă, iar persoana iubită este idealizată.