De-a vinului mireasmă, pot să mă apăr, cum?
Din post și-ipocrizie nu așteptați parfum.
Dacă întreagă lume ar interzice dorul,
eu tot l-aș face idol, căci Domnul meu e-Amorul.
Iar inima-mi umilă odată și-ncă-odată
Iubitei mele-i cere o buclă parfumată.
O, tu, cu-atâtea grații de Ceruri dăruită,
de ce te lași de sclave să fii împodobită?.
De flori câmpia-i beată, o briză mă alintă,
iar cupa-i plină. Vino, să facem ora sfântă!.
Nu cere unei inimi curate a sa taină,
A chipului oglindă, ce clar ni se destaină!.
I-am spus Iubitei : ”- Ncearcă să vindeci a mea rană
cu-acel balsam ce-l poartă făptura-ți diafană. ”
Sensul versurilor
Piesa celebrează dragostea și frumusețea naturii, respingând ipocrizia și invitând la trăirea intensă a momentului prezent. Vorbește despre dorința de a găsi vindecare și consolare în iubire, considerând-o o formă de divinitate.