Dacă, în timp ce ruga-mi, cu fruntea înclinată,
umil mi-o fac în templu – apare deodată.
sprânceana-ți arcuită, sau numai amintirea-ți
de geamătu-mi se umple moscheea-ndurerată.
Vinul e clar, și păsări de soare îmbătate
anunță că e vremea iubirii. Minunate
sunt ale vieții daruri. O bucurie-i briza
ce ne înmiresmează cu-aripa-i avântată.
Își scoate roza vălul, și grația sa fină
în toată-a ei splendoare din nou ni se arată.
Corole fără număr mă farmecă-n grădină.
În pomii grei de fructe stau crengile plecate,
dar tu, iubito, -asemeni cu mândrul chiparos,
tu nu te-ndoi sub greul durerii ne-mpăcate.
O, cântăreț, din harfă cântări să-ngâni duios
din a’ lui Hafiz versuri și lacrimi inspirate.
Divanul
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie și dorință, amestecată cu amintiri ale unei iubiri pierdute. Natura și elementele ei sunt folosite ca simboluri ale frumuseții și efemerității vieții, accentuând contrastul cu durerea persistentă.