Iubirea ni se duce şi Sena înainte
Sub podul Mirabeau
Cumva să-mi mai aduc aminte
După mâhniri veneau plăceri, ţii minte?
Coboară ceas al nopţii stăpân
Zilele se duc, eu rămân.
Stăm mână-n mână tot mai aproape
Când jos clipesc
Sub podul braţelor pleoape
Şi ochi eterni ai obositei ape.
Coboară ceas al nopţii stăpân
Zilele se duc, eu rămân.
Iubirea noastră, apă somnolentă
Se duce-aşa
Viaţa e prea lentă
Şi ah, Speranţa prea e violentă.
Coboară ceas al nopţii stăpân
Zilele se duc, eu rămân.
Fug zilele şi nu mai ştim încotro
Cu timpul dus
Şi cu iubirile care-au apus
Iar Sena curge, curge sub Podul Mirabeau.
Coboară ceas al nopţii stăpân
Zilele se duc, eu rămân
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a iubirii pierdute, folosind Sena și Podul Mirabeau ca simboluri ale curgerii implacabile a vieții. Vorbitorul contemplă amintirile și regretă pierderea, simțindu-se prins într-un ciclu repetitiv.