Eu mi-am clădit o casă la mijloc de ocean,
Ferestrele-i sunt râuri ce curg din ochii mei,
Și mișună, pe unde sunt ziduri, caracatițe.
Nu auziți cum bate la geam inima lor?
O, case ude,
Case-n flăcări,
timp iute, iute,
Din avioane pică ouă.
Atent! O ancoră s-aruncă,
Atentie, ancora ce vine,
Ce bine-ar fi să vie dinspre cer,
Caprifoiul cerului se-nalță,
S-agită caracatițe terestre,
Iar noi suntem destui, destui să fim
groparii nostri proprii,
Palizi polipi ai valurilor de cretă,
O, caracatițe cu pliscul vost’ pal,
În jurul casei este oceanul
Ce nu se odihnește niciodată.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment de izolare și dezolare într-o lume în care omul și natura se contopesc într-un mod straniu și apăsător. Casa, simbol al siguranței, este asaltată de elemente marine, iar timpul se scurge rapid, accentuând fragilitatea existenței.