Ce mică e mama acum!
De când oare nu ne văzum?!
Nu tăiați iarba, nu!.
Ce mult mădularele-o dor,
Leac este iarba, răcorito.
Nu tăiați iarba, nu!.
O fi mama prin iarba în seri,
Răcorindu-și ale ei dureri.
Nu tăiați iarba, nu!.
Sub stelele care tainic lucesc
Sufletul ierbii și-al mamei plutesc.
Nu tăiați iarba, nu!.
Lui Eugeniu Doga
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund față de mamă, sugerând că spiritul ei este acum legat de natură, în special de iarbă. Reflecția asupra efemerității vieții și a legăturii dintre suflet și natură este centrală.