Lui Andrei Galben
E pace, da! Ci nu știu
Cât va luci-n fereastră,
De-aceea-s trist, când, Doamne,
Mă uit la spada noastră;
Când văd crescând pe dânsa
Rugina, mușchiul verde,
Osânza trădătoare
Cea care ne va pierde!
În dreptul nume-al Țării
Mă mut din asta bahna,
Dar și în El e numai
Pustiu și frig, și mahna.
Unde să fugi când, Doamne,
Chiar numele Tău mare
E strâmt pentru atâta
Durere și-ntristare?
E pace, da! Ci nu știu
De e și pacea noastră
Când numai nenorocul
Ne bate în fereastră!
* * *
Preasfințitului
Casian Galateanu
Îmi întind brațele
Spre tine, Doamne,
Și mă ating
De fața Patriei mele.
Doamne care mă-nveți
Numai lucruri frumoase
Și zici: „Nu mânia
Dobitocul din om
Că va trebui să te lupți
Cu doi deodată. “
* * *
Preacucernicului părinte
Constantin Galeriu
Părinte,
Eu nu știu dacă viața
M-a îndrăgit.
Și nu știu dacă moartea
Mă urăște.
Dar caldă
Asta o știu
Va trebui să fie crucea
Pe care ochii voi închide.
Caldă, Părinte, de sângele meu.
Binecuvântează-mă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie și incertitudine față de viitorul patriei și al credinței. Vorbitorul se simte copleșit de durere și se întreabă unde să găsească refugiu, chiar și în numele divin. Finalul aduce o notă de acceptare a sacrificiului personal.