Cămașa ta e la fel
cu cea a soldatului,
ah, firule de iarbă!
Cum de nu
bocănești pământul cu talpa
și tu,
cum de n-ai și tu un general
fiind la fel îmbrăcat
ca soldatul?!
Cum de-ți păstrezi mirosul,
frumosul tău miros de iarbă?!
Cum de nu miroși
a bocanc, bunăoară,
a bocanc mărșăluind?!
Încotro, soldățeilor verzi,
Subțireilor?
Încotro țineți calea
eauziți, negrăbiți?!
– Spre toamnă, poete,
spre galbenul ei liniștit,
generale!
Sensul versurilor
Piesa este o meditație asupra efemerității vieții și a legăturii dintre natură și condiția umană. Soldații verzi, simbol al naturii, sunt întrebați despre destinația lor, iar răspunsul este spre toamnă, sugerând un ciclu natural și inevitabil.
