Pe câmpul cu
pomi ciudați de tabac
tăcută înaintezi.
Limbi verzi ca de șerpi uriași
ființa ta înconjoară.
Dar tu înaintezi.
Nu mai vine, mama,
nimeni din urmă,
afara de pâinea ta
învelită-n ștergar
și cerul, din spate,
eliberat
de frunzele mari.
Doamne,
cât cer
deasupra unei singure
pâini!
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie solitară printr-un peisaj straniu, unde natura și amintirea maternă oferă un sentiment de protecție și sacralitate. Imaginea pâinii sub ceruri sugerează o abundență spirituală și o conexiune profundă cu divinitatea.