Tineri eram
Și iubeam poienile roșii,
Poamele păduratice, brazii
Carpaților, pe care-i
Vedeam în vis.
Aveam fiecare
Cărarea lui
La capătul căreia
Ardea câte-o candelă.
Ne povesteai, în seri,
Limba
Română.
Alt aer, alt cer, alte
Stele
Deasupra
Ei străluceau.
Eram copii de țărani
Și credeam în cuvinte.
Da, chiar ele erau
Uleiul cel sfânt din candelă.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri nostalgice din copilărie, legate de natură și de credința în puterea cuvintelor. Candela simbolizează lumina călăuzitoare a limbii române și a valorilor transmise din generație în generație.