Brațele mele
Care pot sfărâma piatra
Și frânge oțelul;
Care pot sugruma
Peste fagul cel verde
Vipera șuierătorului fulger;
Care pot ține strâns
Ca pe-o monedă de aur
Rana lăsată în palmă
De târnăcop;
Care pot legăna pe ele
Toată zăpada pletelor mamei;
Și pot ridica sus
Mormântul tatălui meu –
Aceste brațe (uitați-le!)
Sunt două strigăte
Înăbușite c-o roză.
Ah, dragoste!
Sensul versurilor
Piesa explorează contrastul dintre forța fizică brută și vulnerabilitatea emoțională. Brațele, capabile de acte puternice, sunt reduse la tăcere de dragoste, sugerând că emoțiile pot învinge chiar și cea mai mare putere.