A fugit turma singură a palmierilor
și luna
infinită pe nopți aride.
Noaptea mai închisă
lugubră broască țestoasă
își pipăie calea.
O culoare nu durează.
Perla beată a îndoielii
suie deja zorii
la picioarele lor vremelnice
jarul.
Mișună zvonuri
ale unui vânt nou.
Se nasc în munți stupi
de fanfare risipite.
Întoarceți-vă străvechi oglinzi
voi limbi ascunși de apă.
Și,
în timp ce ascuțite fire vegetale
brodează din zăpada înaltă
priveliștea știută de bătrânii mei,
în clarul calm
se aliniază vele.
O, Patrie, fiecare vârstă a ta
s-a trezit în sângele meu.
Singură înaintezi și cânți
pe o mare famelică.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment profund de apartenență la patrie și la trecutul acesteia. Versurile descriu imagini puternice ale naturii și ale istoriei, sugerând o legătură indisolubilă între individ și țara sa.