Melancolie în cădere în trupul legat
de propriul destin.
Abandon nocturn coborând
în corpuri cu sufletul plin prinse
într-o tăcere nemărginită
pe care n-o privesc ochii
ci frica.
Părăsire blândă de trupuri
apăsate de amar
buze închegate
în pornirea spre buze îndepărtate
voluptate crudă de trupuri afundate
în dorințe nestinse.
Lume.
Năucire
într-o alergătură nebună
de pupile îndrăgostite.
Într-o cutreierare ce piere în fum
cu somnul
și dacă întâlnește moartea,
mai adevărată se face dormirea.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente profunde de melancolie și abandon, reflectând asupra condiției umane prin imagini ale trupului, dorințelor și inevitabilității morții. Este o meditație asupra efemerității vieții și a căutării sensului în mijlocul suferinței.