Când din spuma beată valurile mușcă,
Clamoarea amurgului orbindu-le,
În Patrie revin.
La gura fluviului mă duc pașii,
(Din umbre timpul se rostogolește,
Din arc în arc îl așază,
Vibratilele gene melancolice)
Spre un pin răsucit în aer, dar flăcărilor
Torturante ale ultimelor raze,
Care, oaspete de ocazie al amintirilor mele de piatră,
Neînfrânt, macerându-se, ar mai fi stat.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de nostalgie și melancolie prin reîntoarcerea într-un loc familiar din trecut. Pinul devine un simbol al amintirilor și al rezistenței în fața timpului.