Ce-am să-i aduc iubitei? Vai, ajunse
în mine umbra ei să se sculpteze
cu dulci firide şi conture treze;
i-aduc o pernă plină-ochi cu frunze.
Trezorier al toamnei, înc-o dată
în lume fug cu merele (şi-o fată)
cu ultima, din veacuri diligenţă,
vă las, se pare, palida-mi absenţă..
Ţin frunzele cu disparate serii,
bancnote mari, când ronde, când alunge
cu care-n copilie am ajunge,
republici am corupe şi imperii,
dar făr’ de veste iarna ne străpunge
cu, sângerând, nervurile tăcerii..
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de nostalgie și melancolie, folosind imagini ale toamnei și ale iubirii pierdute. Vorbitorul se simte ca un trezorier al toamnei, adunând amintiri și emoții, dar conștient de apropierea iernii și a tăcerii.