Cea mai frumoasă moară e de vânt,
Subțire vânt este candida lance,
Umflat cu vânt e prințul de La Manche,
Și de mălai e scutierul blând.
Cea mai frumoasă-i moara-n care bate
Numai atâta vânt cât să ridice,
Din cărți, barba poetului, de spice.
Atâta vânt, câtă singurătate.
Sensul versurilor
Piesa explorează frumusețea și melancolia vântului, folosind metafora morii de vânt pentru a sugera idei de singurătate și inspirație poetică. Vântul devine un simbol al efemerității și al legăturii dintre natură și creație.