Soarele, în sfârșit. Ca maică mare
(numai literar numită bunică)
desenzez o cruce în carnea lui
și apoi îl mănânc. Ca-n piei de Cordoba,
cărțile mele sunt legate în coji de pâine
și mă las acestei solubile străvezimi
ce mișcă pe lungi foi galbene
cernelurile poeților provinciali.
(Provinciali sunt toți poeții
încă în viață)
Mâna mi se usucă-ntr-o carte,
semn,
la pagina pururi nescrisă.
Pare o mână furișată-n veston
pentru a astupa, în stânga
o măruntă
fisură.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de apartenență la un spațiu provincial și condiția poetului. Versurile evocă imagini puternice despre trecerea timpului și căutarea sensului în viață, reflectând asupra identității și a creativității într-un context limitat.