Târâie-sabie, Scutură-lance, Clatină-moară
Sângeră-nuferi, Treieră-raze,
fii binevenit la masa mea, cavaler!
Aprinde-candelă, Flutură-steag, Vântură-apă,
vino, cavaler de Poștalion-pierdut,
de Mireasă-necheltuită,
de Vis-spart-cu-potcoave,
de Prea-târziu,
de Niciodată,
cavalere albit de faina morții,
ești oaspetele meu.
Tu, Lunecă-frunză,
Mângâie-crini,
Surpă-zăpadă,
fii oaspetele meu!
Așa-i spun
oglinzii
Sensul versurilor
Piesa este o meditație poetică asupra morții și a trecerii timpului, folosind imagini puternice și metafore. Oglinda devine un simbol al confruntării cu sine și cu inevitabilul sfârșit.