Când se vor fi istovit toate
Iluziile, extazele,
Când va veni
Sfârșitul, când din timidele
Adorații rămâne-va fumul,
Pe mine, cel îngrășat de
Fericirile altora
Dați-mi de pomană ploii
Rustice!
Despărțiți în fragmente
Sângele oxidat, pielea galvanizată
De rane și tipăriți-mă în
Cuviincios dreptunghi de lut;
Tipăriți-mi părul, unghiile
Fiindcă eu pot muri dar rămân
Ne–
Tre–
Că–
Tor!
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de epuizare și deziluzie față de viață, anticipând sfârșitul și dorința de a fi redus la elementele de bază. Vorbește despre o condiție umană în care fericirea este percepută ca fiind a altora, iar individul se simte consumat și dorește o transformare radicală.