Rămâne-nchis într-un îngheț de vers
Fierbintele meu jind de-a te pricepe,
Perete cu icoane nepereche
Prin care curg din carte-n univers.
Cu mine un norod de trupuri reci
Se-ndreaptă către stele, oameni simpli
Și eu le-s călăuza pe poteci.
Sunt cel cu care truda lor se-ncepe
Și cel ce rănile li le-a premers,
Și cu genunchii, lespezile-a șters
De frigul vechi și de rugina veche.
A lor petală și ai mei sunt ghimpii,
Toiag de ceară-n veacul douăzeci,
Pe dragoste tocmit, plătit cu siclii.
Sensul versurilor
Piesa descrie rolul unui ghid spiritual care conduce un grup de oameni prin suferință și greutăți. El își asumă rănile și truda lor, curățând drumul și oferind speranță, chiar cu prețul sacrificiului personal.