De pe muntele
Datoriei
privii încremenit o clipă
omenirea;
curg valurile ei veșnic
într-o singură parte,
poporul meu
ară tăcut
pe zece mii de dealuri,
abia se văd
în ceață muritorii
cu meseriile în spate aplecați,
părinții chiar dacă au stors
pământul, recolte nesperate
încep din nou cu începutul,
pentru că ei
sunt cei ce nu se iartă.
Sensul versurilor
Piesa descrie o viziune contemplativă asupra omenirii, cu accent pe munca grea și sacrificiile poporului. Sugerează un ciclu continuu de efort și trudă, marcat de o lipsă de iertare sau ușurare.