Copil în gara mare,
de unde răsare soarele pe oraș?
Pricini de nepăsare adâncă
ascunde fenomenul,
aici mai mult e noapte,
adică nu se știe,
tot pleacă și vin că noaptea
abia deslușești cine și cum.
Hai să aprindem focuri pe peron,
să intre căldură
în roțile pline de sloi;
țânci în spinări,
panere pline ce verdeață din sere,
fete scurte și particulare în rochii foarte strânse, roșii,
gesticulează nervos lângă geamuri mate,
băieții colorați cânta ceva insular,.
paralitici legați de cărucioare
sunt ridicați pe scripeți,
o, iar sunt amestecați cei suferinzi
cu cei sănătoși,
calmul unui zid,
stânjeneala unui copac,
aprindeți ceva! abia se mai vede,
nu trebuie să permitem
nici o clipă de întuneric,
vom dormi foarte mult,
triumf!
Eu cred totuși că nu vine nimeni
și nu pleacă nimeni,
trenurile sunt goale ca o cochilie.
Sensul versurilor
Piesa descrie o atmosferă apăsătoare într-o gară, plină de oameni suferinzi și nepăsare. Sentimentul general este de dezolare și de așteptare inutilă, sugerând că, de fapt, nimic nu se schimbă cu adevărat.