Purtând această probă-a prieteniei tale,
Sub braț, maestre, -am Rinul.
– Cu fluviu-n lunga-i cale,
Făcând o paralelă, mă simt și eu, crescând.
Dar Fluviul, Zeu sălbatic, el, bietul, știe oare
Ce nume-i dă, și sursa, și țarm, ce noimă are
Să curgă astfel pentru oricine și oricând?.
Stând lângă sfârcu-l tatei enormei maici, Natura
Pesemne că nu știe, ca toată creatura,
De unde lui îi vine zeiescul antic dar:.
Dar, dulce-obișnuința, eu știu că de la tine,
Entuziasm, Iubire și Studiu, totu-mi vine
Și micul foc îmi arde pe marele-ți altar.
Sensul versurilor
Poezia exprimă recunoștința și admirația față de o figură mentorială, comparând influența acesteia cu măreția unui fluviu. Poetul își găsește inspirația și creșterea personală în relația cu mentorul său, simțind că tot ce are mai bun vine de la acesta.