Dormi, frumoasa mea! De-acum noaptea luminoasă
Ca o undă de parfum năvălește-n casă.
Luna clară din neant pune pe covoare
Străluciri de diamant și mărgăritare.
Ea privește ca-n extaz bluza ta lejeră
Și pantofii de atlaz lângă etajeră.
Și trecând prin buduar, raza-i ce se rumpe
Luminează un lavoar cu flacoane scumpe.
Luna toarnă pe parchet blonde tuberoze
Și-ți dezvăluie discret sânurile roze.
Când dantelele din pat
Tremură-n lumină
Pe culcușul tău curat
De olandă fină.
Dar visările ce trec,
Ca să te dezmerde,
Ți-au aprins la cap un bec
Cu lumină verde.
Din oglinzi piciorul fin
Pe mătasa moale
Se răsfrânge ca un crin
Cu nuanțe pale.
Dormi! Amorul rafinat
Cheamă deopotrivă
Spre minciună și păcat
Gura ta lascivă.
Dormi, frumoasa mea!
Eu stau în extaz, la poartă:
Ești făptură vie, sau operă de artă?
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă nocturnă intimă, contemplând frumusețea unei femei adormite. Naratorul oscilează între admirație și o ușoară tentație, întrebându-se dacă aceasta este o ființă vie sau o operă de artă.