Plop tânăr, încrustat în miezul verii,
Cu ramuri vii și frunză sclipitoare,
Când râul vântului te scaldă,
Învață-mă să râd ca tine-n soare,
Să-i sorb lumina caldă.
Plop negru, încrustat în ger
Și-ncremenit sub lună
Cu rămuriș de zgură și de fier..
Învață-mă să uit lumina verii
Și-n câmp silhui
Să dau tristețea mea tăcerii
Și gândurile mele nimănui.
Sensul versurilor
Piesa explorează contrastul dintre vitalitatea verii și rigiditatea iernii, folosind metafora plopului tânăr și a celui negru. Vorbitorul caută să învețe atât bucuria, cât și acceptarea tristeții din natură.