Toamna în parc.
Cad grăbite pe aleea
Parcului cu flori albastre
Frunze moarte, vorba ceea,
Ca iluziile noastre.
Prin lumina estompată
De mătasa unui nor,
Visătoare trece-o fată
C-un plutonier-major.
Rumen de timiditate
El se uită-n jos posac.
Ea strivește foi uscate
Sub pantofii mici de lac.
Și-ntr-o fină discordanță
Cu priveliștea sonoră,
Merg așa, cam la distanță,
El major și ea minoră.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă melancolică de toamnă într-un parc, surprinzând o întâlnire timidă între o fată și un militar. Versurile explorează tema iluziilor pierdute și a distanței emoționale, reflectând asupra efemerității și a contrastelor.