Pe-aici când plouă, plouă-nde sărat,
Nu ține ca la noi un ceas ori două.
Că ziua plouă, plouă pe-nserat,
Și când se crapă iar de ziua, — plouă.
În faptul zilei, streșinile plâng.
Pădurea stă plouată ca o curcă.
Natura calcă cu piciorul stâng:
Pe-aici când plouă, — plouă, nu se-ncurcă!
Iar când s-arată soarele sărac,
De după nouri, ca să-ți facă-n ciudă,
N-apuci a scoate nasul din cerdac,
Că până la-ntoarcere, — te udă.
Există și răstimpuri când se moaie,
Când parcă nu mai toarnă-așa, de sus,
Și cerul câte-oleacă, spre apus,
Se luminează puținel — a ploaie.
Atunci se cheamă că e timp frumos
(Măcar că tot mai cade-un pic de bură),
Dar fumul din ogeac se lasă-n jos,
Și porcul umblă tot cu paiu-n gură.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de ploaie continuă și intensă, care pare să nu se mai termine. Această ploaie constantă creează un sentiment de melancolie și dezamăgire, sugerând o natură capricioasă și un peisaj monoton.