Mugur, mugur, mugurel,
Trece dorul ușurel
Pe deasupra stâncilor
Și dă brânci ieruncilor
Spre ponoare cu izvoare,
Ca să-nvețe iar să zboare
Până-n buza cerului,
Unde-i vama gerului,
Și, de acolo, să-mi aducă
O nălucă de duducă
Pricepută mult mai bine
La noianul de albine
Revărsat din stup afară,
De prea dor de primăvară
Și de flori de păpădie…
Numai vântul să n-adie,
Că le-mprăştie pe toate,
Până ce nu se mai poate
Nici afla, nici recunoaște
Care iarbă nu se paște
Când e dorul prea-ntr-o dungă,
Trup firav cu viață lungă.
Sensul versurilor
Piesa evocă sosirea primăverii și dorul de renaștere, folosind imagini poetice ale naturii. Versurile descriu o călătorie imaginară spre a aduce semnele primăverii, subliniind fragilitatea și frumusețea efemeră a acestui anotimp.