Las ploile să-mi cânte pe umeri și pe tâmple
Citind în grâul verde cuvinte aurii
Și înțeleg cum fructul urmează să se-ntâmple
Doar după jertfa-ntreagă a florii timpurii.
Mi se mai sparg sub gene și amintiri cernite,
Dar grâul mi le șterge cu mătăsosul fir
Al ierbii sale crude în care simt pornite
Cascadele stelare cu valuri de safir.
Și când se-ntorc cocorii prin vadurile zării
Purtati de-un dor pe care n-am să-l cuprind nicicând,
Descopăr înc-o dată că n-am de dat vânzării
Iubirea pentru grâul care-mi răsare-n gând.
De mic copil mă doare cinstita lui dovadă
Pierdută-n nemurire și întrupată-n pâini
Ca un ochean prin care doar drepții pot să vadă
Cătă lumină-ncape între muncite mâini.
N-am să mă laud lumii că-s înfrățit cu grâul,
Dar nici n-ascund mândria aceluiași destin
Și numărând pe boabe cât soare duce râul
Refuz doar bunăstarea unui banal festin.
Îndrăgostit pe viață, cum numai grâul poate
Să dovedească țării statornicia sa,
Despre iubiri scriu zilnic și le adun pe toate,
Oricâte mări de stele pe ochi m-ar apăsa.
Chiar dacă-mi trec prin suflet și clipe de-ndoială
Cer grâului iertare și aflu din priviri
Că numai casa țării păstrează-n tencuială
Căldura fără care n-am răsări-n iubiri.
Sensul versurilor
Piesa este o declarație de dragoste pentru grâu și simbolismul său. Grâul reprezintă legătura cu pământul, cu tradițiile și cu valorile fundamentale, fiind o sursă de inspirație și de sens în viață.