Hemoragie de poezie
În perspectiva cărămizie
A toamnei care abia mai poate
Să poarte-n braţe frunzele toate,
Şi să le plângă, şi să le culce –
Amară carne, dragoste dulce.
Sângele nostru, plinul de viaţă,
Sparge văzduhul şi se agaţă
De toţi cocorii închipuirii..
Unde e mirul, unde sunt mirii
Verii de aur şi de otravă,
Fiară bătrână, crudă otavă..
Trupul meu, iată, prinde să zboare;
Ce te mai leagă, ce te mai doare?
Spune-mi, iubito, şi lasă-ţi gândul
Să rătăcească zile de-a rândul
Prin labirintul fără ieşire,
Decât la starea de prăbuşire..
Desăvârşită şi dureroasă –
Urâte riduri, toamnă frumoasă.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentele de pierdere și melancolie asociate cu sfârșitul unei iubiri, folosind metafore ale toamnei și ale desfrunzirii. Vorbește despre durerea și frumusețea efemeră a momentelor trecute, reflectând asupra inevitabilității declinului și a sfârșitului.