Acestui april răvășit luciferic
Mărturisesc entuziaste vijelii de început
Și lângă pacea florilor, pe întuneric,
Tăcerea mea ciudată și singură a apărut.
Cer voievodal de-asupra Mării Negre,
Corăbiile trecutului cu stea la proră,
Ca niște umbre sau, poate, obsesii negre,
Le strig de pe țărm și le pierd în auroră.
Imaginația delirează. Încotro? Cine ești?
Cu lacrimă lăuntrică a materiei vorbești.
Numai Vega și rouă, și iarbă, și miriști
Umblă prin atâtea văzduhuri și neliniști.
Murmur pelagic răzbate de sus, vertical.
Și scoici, și transparențe, și-n veci itinerar.
Hai, caravană de vâslași cu haine de var,
Hai, viață de abur și somn, neștiută pe mal.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a legăturii dintre natură și introspecție. Evocă imagini ale mării, corăbiilor din trecut și efemeritatea vieții, sugerând o stare de melancolie și contemplare.