Îmi place, iar, când mă așez la cină
Să văd apusul soarelui, știind
Că mâine iar va răspândi lumină,
Nu ochi mahmur, pe boltă rătăcind,
Ci prevestind o albă zi, senină,
Departe de feștila pâlpâind
În aburii ce-i răspândește-n jur
Cazanul Londrei, afumat și sur.
Sensul versurilor
Poemul descrie plăcerea de a contempla apusul, anticipând cu optimism lumina zilei următoare. Se face o comparație între lumina naturală și atmosfera sufocantă a orașului.