Prin vișini vântul în grădină
Cătând culcuș mai bate-abia
Din aripi, și-n curând s-alină,
Iar roșul mac închide floarea,
Din ochi clipește-ncet cicoarea,
Și-adoarme-apoi și ea.
Eu cred c-a obosit pădurea,
Căci ziua-ntreag-a tot cântat
Și tace-acum gândind aiurea.
Sub dealuri amurgește zarea,
Se-ntunecă pe văi cărarea
Și-i umbră peste sat.
Peste culmi încet amurgul moare
Și-ntors cu fața catr-apus
Da semne nopții din ponoare.
Ea-mbracă haine-ntunecate
Și liniștit din aripi bate,
Plutind tăcută-n sus.
Tăciunii-n vatră dau lumină:
Pe drumul de drumeți sărac
Mai vezi fugind câte-o vecină
Să ceară cu-mprumut jaratec:
Grăbit, da roate, singuratec,
Tăcutul liliac.
Și tot mai noapte-apoi se face,
Păduri și ape-adorm acum;
Din cer coboară-adâncă pace,
Ici-colo vreun zăvor mai sună –
Începe-a se zări de lună
Și-i liniște pe drum.
Copiii dorm, visându-și jocul.
Mai toarce mama. În curând,
Pe vatră ea-nvălește focul,
Încuie ușile la tindă,
Se culc-apoi.
Iar cariu-n grindă
S-aude-acum rozând.
Sensul versurilor
Piesa descrie atmosfera liniștită a unui sat la asfințit, unde natura și oamenii se pregătesc de somn. Este un tablou idilic al vieții rurale, plin de pace și armonie.
